Rezultate secundare (Zice.):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după germ. absagen)
1. a nu admite, a refuza, a dezaproba.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. contredire, lat. contradicere)
1. tr. a susţine contrariul celor spuse de cineva, a nu fi de acord cu cineva.
2. a fi în dezacord, a nu se potrivi cu ceva; a dezminţi.
3. refl. a fi în dezacord cu sine însuşi.
4. (despre susţinătorii unor afirmaţii etc.) a fi în contrazicere unii cu alţii, a avea păreri deosebite.
5. (despre idei, afirmaţii, mărturii) a nu se potrivi unele cu altele.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. dédire)
1. tr. a nega, a retracta (ceva).
2. refl. a-şi retrage cuvântul, a dezminţi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. interdire)
1. a opri pe cineva de la ceva, a nu permite cuiva să facă ceva.
2. a pune sub interdicţie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. prédire)
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. absurde, lat. absurdus)
1. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul-simţ.
2. s. n. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens.
3. prin ~ = admiţând un raţionament fals.
4. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. activité, lat. activitas)
1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acţiune, ocupaţie.
2. situaţie a unui ofiţer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanţe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacţie.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanţe, erupţii etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adynamie)
1. lipsă totală a forţei fizice, care însoţeşte unele boli.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. aériforme)
1. (chimie) care are aspectul sau proprietățile fizice ale aerului; care seamănă cu aerul.
2. (chimie) care se află în stare gazoasă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aérométrie)
1. ramură a fizicii care studiază proprietăţile fizice ale aerului pe baza efectelor lui mecanice.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Agrophysik)
1. ştiinţă care studiază cercetarea condiţiilor în care se dezvoltă plantele, procesele fizice din plante.