OK
X
abzice
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după germ. absagen)
1.
a
nu
admite,
a
refuza,
a
dezaproba.
contrazice
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. contredire, lat. contradicere)
1.
tr.
a
susține
contrariul
celor
spuse
de
cineva,
a
nu
fi
de
acord
cu
cineva.
2.
a
fi
în
dezacord,
a
nu
se
potrivi
cu
ceva;
a
dezminți.
3.
refl.
a
fi
în
dezacord
cu
sine
însuși.
4.
(despre
susținătorii
unor
afirmații
etc.)
a
fi
în
contrazicere
unii
cu
alții,
a
avea
păreri
deosebite.
5.
(despre
idei,
afirmații,
mărturii)
a
nu
se
potrivi
unele
cu
altele.
dezice
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. dédire)
1.
tr.
a
nega,
a
retracta
(ceva).
2.
refl.
a-și
retrage
cuvântul,
a
dezminți.
interzice
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. interdire)
1.
a
opri
pe
cineva
de
la
ceva,
a
nu
permite
cuiva
să
facă
ceva.
2.
a
pune
sub
interdicție.
prezice
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (după fr. prédire)
1.
a
prevesti.
absurd, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. absurde, lat. absurdus)
1.
adj.
care
contrazice
gândirea
logică,
legile
naturii,
bunul-simț.
2.
s.
n.
ceea
ce
este
absurd;
absurditate;
nonsens.
3.
prin
~
=
admițând
un
raționament
fals.
4.
(fil.)
termen
care
desemnează
ruptura
totală
dintre
om
și
mediul
său
sociocultural,
sentimentul
generat
de
trăirea
acestei
rupturi.
activitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)
1.
îndeplinire
a
unor
acte
fizice,
intelectuale
etc.;
muncă,
acțiune,
ocupație.
2.
situație
a
unui
ofițer
care
face
parte
din
cadrele
active
ale
armatei.
3.
mărime
ce
caracterizează
intensitatea
dezintegrării
unei
substanțe
radioactive.
4.
capacitate
a
unei
particule
materiale
(atom,
moleculă,
radical)
de
a
lua
parte
la
o
reacție.
5.
~
solară
=
totalitatea
fenomenelor
(pete,
protuberanțe,
erupții
etc.)
în
păturile
exterioare
ale
Soarelui.
adinamie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. adynamie)
1.
lipsă
totală
a
forței
fizice,
care
însoțește
unele
boli.
aeriform, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. aériforme)
1.
(chimie)
care
are
aspectul
sau
proprietățile
fizice
ale
aerului;
care
seamănă
cu
aerul.
2.
(chimie)
care
se
află
în
stare
gazoasă.
aerometrie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. aérométrie)
1.
ramură
a
fizicii
care
studiază
proprietățile
fizice
ale
aerului
pe
baza
efectelor
lui
mecanice.
agrofizică
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (germ. Agrophysik)
1.
știință
care
studiază
cercetarea
condițiilor
în
care
se
dezvoltă
plantele,
procesele
fizice
din
plante.