Rezultate principale (Învestitură):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. investiture)
1. (în evul mediu) act solemn prin care cineva era învestit cu o demnitate, cu un drept etc.
2. act prin care seniorul acorda vasalului său un beneficiu, o feudă.
3. act de numire și de confirmare în funcție a unui prelat.
4. act prin care un partid politic desemnează un candidat pentru o funcție electivă.
5. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) dă unui om de stat misiunea de a constitui guvernul.
Rezultate secundare (Învestitură):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. investir, lat. investire)
1. a da cuiva învestitura (1).
2. a acorda în mod oficial un drept, un titlu, o demnitate.
Parte de vorbire: s.n. (înv.)
Origine: (din tc. berat; cf. alb., bg. berat)
1. diplomă sau brevet de învestitură dat de Poarta Otomană domnilor Țărilor Românești la instalarea în domnie; firman, uric.
2. act, titlu, înscris purtând pecetea sultanului.
3. dispoziție, drept al sultanului.
4. (var.) barat, bărat, bereat.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (autoriza)
1. acțiunea, faptul de a autoriza; autorizat.
2. învestirea cuiva cu o autoritate publică; învestitură, (înv.) împuternicire.
3. acordare a dreptului de a face ceva; autorizație, permisiune.