îmbinat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. îmbina)

1. care este unit cu altul într-un tot, care formează un tot; împreunat, îngemănat.

yohimbină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. yohimbine)

1. alcaloid din scoarța unui arbore din Africa de vest, care acționează asupra sistemului nervos simpatic contrar adrenalinei.

analogrif

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ana/gramă/ + lo/go/grif)

1. problemă enigmistică, îmbinare între anagramă și logogrif.

anastomoza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. anastomoser)

1. tr. a practica o anastomoză.
2. refl. a se îmbina prin anastomoză.

armonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc.

asambla

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assembler)

1. a reuni, a îmbina două sau mai multe piese, segmente.
2. (inform.) a efectua o asamblare.

asamblaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assemblage)

1. asamblare.
2. sistem format din două sau mai multe piese, elemente asamblate între ele.
3. fotogramă prin îmbinarea mai multor fotograme parțiale.

asintactic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. asyntactique)

1. (despre cuvinte compuse) care nu este format pe baza regulilor sintactice de îmbinare a cuvintelor; contrar sintaxei.
2. (antonim) sintactic.