împacheta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. empaqueter)

1. a pune, a înveli într-un pachet.

împachetare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (împacheta)

1. acțiunea de a împacheta și rezultatul ei; ambalare, împachetat.
2. acțiunea de a pune lucrurile împreună într-un sac, ladă etc.
3. acțiunea de a pune hainele într-o valiză pentru o călătorie.
4. învelire cu scop terapeutic a unei părți bolnave a corpului în comprese cu nămol, cu parafină.
5. (var.) (Transilv.) pachetare.
6. (antonime) despachetare, despachetat.

ambala

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/emballer)

1. tr. a împacheta pentru transportat.
2. a face un motor să depășească turația normală.
3. refl. (despre cai) a-și lua avânt.
4. (fig.; despre oameni) a se lăsa purtat de mânie, de entuziasm; a se înflăcăra.

ambalaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. emballage)

1. împachetare; material în care se împachetează ceva.

balota (1)

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (balot + -a)

1. a strânge în baloturi (în vederea transportării, depozitării et cetera); a împacheta, a ambala.

celofan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cellophane)

1. foiță subțire și transparentă din viscoză, pentru împachetare, pentru clasoarele filatelice etc.

despacheta

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (cf. fr. dépaqueter)

1. a desface ceea ce a fost împachetat.
2. a desface un pachet, a scoate o marfă din pachetul său.
3. (informatică) a decomprima o arhivă sau un fișier.

pachetaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. paquetage)

1. acțiunea de a așeza în pachete; împachetare.
2. ansamblu de efecte și obiecte ale unui soldat.
3. element de construcție hidrotehnică, din straturi suprapuse de nuiele sau de fascine.