Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. împrăștia)
1. acțiunea de a (se) împrăștia; risipire, răspândire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (auto- + însămânţare)
1. (bot.) însămânţare naturală a plantelor prin scuturarea și împrăștierea seminţelor; (rar) autoînsămânțat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (disemina)
2. împrăştiere naturală a seminţelor ajunse la maturitate; diseminaţie.
3. răspândire în organism a agenţilor unei boli.
4. modul de repartizare a mineralelor într-un zăcământ.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. dissémination)
1. acțiunea de a disemina și rezultatul acestei acțiuni; împrăștiere, răspândire, diseminare.
2. (bot.) dispersia, împrăștierea naturală a semințelor de plante pe suprafața pământului sau a apei.
3. răspândire în organismul unei ființe a agenților unei boli.
4. (geol.) mod de repartizare a mineralelor în zăcământ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dispersion, lat. dispersio)
2. împrăştiere a unei substanţe în particule foarte fine într-un mediu solid, lichid sau gazos.
3. răspândire a seminţelor, a plantelor.
4. (stat. mat.) expresie care măsoară concentraţia unei mulţimi de valori în jurul unei valori medii.
5. fenomen balistic prin care traiectoriile succesive ale proiectilelor trase cu aceeaşi armă şi cu aceleaşi elemente de tragere nu se confundă.
6. descompunere a luminii în radiaţiile monocromatice componente la trecerea printr-o prismă de sticlă.
7. (mat.) indicator numeric al împrăştierii valorilor unei variabile aleatorii faţă de valoarea medie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. distributeur)
1. s. m. f. cel care distribuie (mărfuri, alimente, materiale etc.).
2. s. n. aparat, dispozitiv aplicat la o maşină pentru a asigura distribuirea forţei motrice, împrăştierea uniformă a unor seminţe etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épandage)
1. operaţie de împrăştiere a apelor uzate pe un teren permeabil în vederea epurării lor.
2. împrăştierea îngrăşământului pe câmp.