autorizație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autorisation)

1. permisiune (dată de o autoritate); împuternicire.
2. înscris care dovedește o împuternicire.

delegație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. délégation, lat. delegatio)

1. împuternicire de a acționa într-un anumit fel în numele cuiva.
2. act prin care cineva este desemnat ca delegat.
3. grup de persoane împuternicit cu o misiune specială.

învestire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (învesti)

1. acțiunea de a învesti.
2. împuternicire dată cuiva pentru exercitarea unui drept, a unei autorități etc.
3. confirmare într-o demnitate.

mandat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mandat, germ. Mandat)

1. împuternicire dată cuiva de către o persoană sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra în numele său.
2. teritoriu sub ~ = formă de administrare a fostelor colonii, încredințate după primul război mondial spre administrare altor state.
3. funcție, putere pe care o deține un membru ales de o adunare.
4. act procedural prin care cineva este chemat în fața justiției sau încarcerat.
5. ordin de plată dat de un deponent de fonduri depozitarului său.
6. ~ poștal = formular-tip pentru expedierea banilor prin poștă.

procură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Procura)

1. împuternicire scrisă, legalizată, prin care cineva poate acționa în numele altcuiva; mandat.

credențional

Parte de vorbire:  s.n. (învechit)  
Etimologie: (necunoscută)

1. document prin care deputatul sinodului își mărturisea credința; mandat de membru al sinodului.
2. (Marea Unire din 1918) listă cu numele delegaților trimiși de o circumscripție electorală; împuternicire, mandat.