Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. înștiința)
1. acțiunea de a înștiința și rezultatul ei; știre, informație, anunț, încunoștințare.
2. (concret.) comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție, care cuprinde o știre, un anunț etc.; adresă, notă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. affiche)
1. înştiinţare publică, tipărită, care se fixează sau se distribuie în anumite locuri.
2. cap de ~ = primul nume de pe afişul care anunţă un spectacol; actor celebru.
3. gen de artă grafică cu funcţie mobilizatoare, de informare, de reclamă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (cf. fr. annonce)
1. înştiinţare, aviz prin care ceva este făcut cunoscut publicului, verbal sau în scris.
2. text, publicație care anunță ceva.
3. comunicat publicitar într-un organ de presă.
4. (la jocul de cărți) declarație de intenție.
5. (radio, TV) text care precede un program și servește drept titlu sau rezumat al acestuia.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avertissement)
1. înştiinţare prealabilă, prevenire.
2. sancţiune administrativă, mustrare din partea unui organ superior pentru o abatere disciplinară.
3. (sport) măsură prin care arbitrul avertizează pe un jucător asupra intervenţiilor sale nereglementare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. avis)
1. înştiinţare oficială; documentul prin care se face.
3. apreciere, rezoluţie a unei autorităţi; consimţământ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (comunica)
3. contact, relaţie, legătură.
4. prezentare într-un cerc restrâns de specialişti a unei contribuţii personale într-o problemă ştiinţifică; lucrare care face obiectul unei asemenea prezentări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. communiqué)
1. înştiinţare oficială difuzată prin presă, radio etc. asupra anumitor tratative diplomatice, evenimente etc.
2. buletin oficial al comandamentului suprem al unei armate prin care publicul este informat în timp de război cu privire la operaţiile militare.