Dictionar

Rezultate secundare (înţelege):

Coînțelege

Parte de vorbire: vb. refl. (reg., înv.)
Origine: (co- + înțelege)

1. a se înțelege, a fi în raporturi bune cu cineva.


Subînţelege

Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. sous-entendre)

1. a lăsa se înţeleagă, a se înţelege de la sine.


Acatalepsie

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)

1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.

2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.

3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.


Acatamatezie

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acatamathesia)

1. incapacitate a unui afazic de a înţelege ceea ce aude.


Acord

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.

2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.

3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.

4. formă de retribuţie a muncii prestate.

5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.

6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.

7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.

8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.


Afazic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. aphasique)

1. I. de afazie, privitor la afazie.

2. care suferă de afazie (pierderea capacității de a vorbi sau de a înțelege limbajul).

3. II. persoană care suferă de afazie.


Agreement

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. agreement)

1. înțelegere între entități pentru a urma un anumit curs de conduită; acord încheiat pentru soluționarea unui litigiu; acord oficial.


Alexic, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. alexique)

1. I. referitor la alexie (incapacitatea de a citi, de a înțelege limbajul scris).

2. II. suferind de alexie.