Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (începe + -ător)
2. II. persoană care se inițiază lucrând într-un domeniu de activitate oarecare; novice.
3. (rar) persoană care inițiază ceva; inițiator.
Parte de vorbire: adj. (înv.)
Origine: (începător + -esc)
1. de mare importanță; (înv.) începătornic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apprenti)
1. (livr.) tânăr care învaţă o meserie sub îndrumarea unui instructor, unui maistru.
2. (fig.) începător.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. débutant)
1. cel care îşi face debutul; începător, novice.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. néophyte, lat. neophytus, gr. neophytos)
1. cel convertit recent la o religie.
2. (prin ext.) cel care a aderat de curând la o doctrină, la un partid etc.
3. persoană care intră într-un nou domeniu de experiență; începător, novice.
4. (antonime) expert, veteran.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. novice, lat. novicius)
1. cel intrat de curând într-o mănăstire spre a se călugări.
2. începător într-un domeniu oarecare.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (stagiu + -/t/ură)
1. perioadă de timp în cursul căreia un începător lucrează pentru a dobândi experiență în profesiunea sau specialitatea sa, pentru a-și dovedi aptitudinile și capacitatea de muncă; stagiu.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. stage, lat. stagium)
1. practică pe care trebuie să o facă un începător pentru a dobândi experiență în profesiunea sau specialitatea sa.
2. vechime în muncă a unui angajat (începător).
3. ~ militar = perioadă în care cineva își face serviciul militar.
4. perioadă, etapă, stagiu de pregătire; situație tranzitorie.