Dictionar

aprehensiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appréhensif)

1. care exprimă, trădează aprehensiune; care simte aprehensiune; timid; neîncrezător.
 

confient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. confiant)

1. care are încredere în cineva sau ceva; încrezător.
2. care exprimă confianță, încredere.
3. (var.) confiant.
4. (antonime) anxios, circumspect.
 

difident, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. diffidens, cf. it. diffidente)

1. care nu are încredere în alții; neîncrezător.
2. supărăcios.
 

disperat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (cf. fr. désespéré)

1. care și-a pierdut orice speranță; ajuns la disperare; deznădăjduit.
2. care provoacă disperare; care exprimă, care dovedesc disperare.
3. (var.) desperat.
4. (antonime) confient, încrezător, optimist.
 

ingenuu, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.f.  
Etimologie: (lat. ingenuus, fr. ingénu)

1. I. care dovedește ingenuitate; care dă dovadă de o franchețe inocentă și naivă.
2. II. (teatru, cinem.) rol care prezintă o tânără fată naivă; (prin ext.) persoană candidă.
3. I. (antonime) incredul, mefient, neîncrezător.
 

mefient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. méfiant)

1. care nu are încredere, care este suspicios; neîncrezător, bănuitor.