Parte de vorbire: adj.
Origine: (v. îndrepta)
2. (despre obiecte strâmbe, deformate) readus la forma, la starea normală, dreaptă.
3. (rar) drept, cinstit, corect.
Parte de vorbire: adj., s.m.f., s.n. (înv.)
Origine: (îndrepta + -ător)
1. (persoană) care îndrumă, îndreaptă; călăuzitor.
3. s.m.f. persoană însărcinată cu citirea și cu marcarea pe o corectură a greșelilor față de textul original, în vederea înlăturării lor în tipografie; corector.
5. s.n. semn care indică o direcție.
6. (var.) (înv.) îndereptător, (înv.) îndireptător.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. actinotropisme)
1. îndreptare a plantelor către radiaţiile de lumină.
2. mişcare de curbură sub influenţa unor radiaţii unilaterale de lumină.
Parte de vorbire: loc. adj. și adv.
Origine: (lat. ad hominem, la om)
1. argument ~ = argument îndreptat contra persoanei înseşi de către adversarul său.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. adresser)
1. tr. a trimite direct o scrisoare, o cerere.
2. a scrie adresa (pe o cerere, pe o scrisoare).
3. refl. a-şi îndrepta cuvântul către cineva; a face apel la.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aide-mémoire)
1. îndreptar cuprinzând esenţialul cunoştinţelor unui domeniu, care trebuie memorate.
2. notă înmânată personal de un agent diplomatic celeilalte părţi.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. aligner)
1. tr., refl. a (se) aşeza în linie dreaptă.
2. tr. a îndrepta traseul unei străzi.
3. refl. (despre ţări) a se asocia într-o grupare pe baza unui tratat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amendable)
1. (mai ales despre legi) care poate fi amendat, care se poate îndrepta, căruia i se pot aduce îmbunătățiri.