Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. assurer)
1. tr. a da o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ceva sigur; a garanta.
2. tr., refl. a(-şi) lua măsuri de siguranţă, a (se) încredinţa.
3. a încheia un contract pentru ocrotire materială în caz de boală, de calamităţi, accidente etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. collaborer, lat. collaborare)
1. a participa la înfăptuirea unei acţiuni, la elaborarea unei opere etc.; a coopera.
2. a publica o lucrare într-un periodic, într-o culegere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. concomitance, lat. concomitantia)
1. coexistența mai multor fapte.
2. înfăptuire simultană a mai multor acțiuni; simultaneitate.
3. (var.) (înv.) concomitanță.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. lucra)
1. acțiunea de a lucra și rezultatul ei; muncă, activitate.
2. expr. a pune în ~ = a începe executarea (a ceva), a pune în practică.
3. (înv.) muncă, activitate, efort pentru a realiza ceva.
4. (concr.) lucru realizat printr-o muncă fizică sau intelectuală.
5. studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, operă artistică sau științifică.
6. spec. operație sau ansamblu de operații efectuate cu ajutorul mașinilor, utilajelor etc., precum și materialele și manopera respectivă, în vederea realizării, reparării, transformării etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operație.
7. ~a solului = ansamblul lucrărilor de arat, grăpat etc. executate în vederea creării unor condiții optime de încolțire și de creștere a plantelor.
8. ~a pământului = agricultură.
10. fig. (rar) lucrătură.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. efectua)
1. acțiunea de a efectua și rezultatul ei; înfăptuire, săvârșire, realizare, îndeplinire, executare.
2. (var.) efectuire.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (întocmi)
1. acțiunea de a întocmi și rezultatul ei.
2. așezare frumos, în ordine; orânduire, orânduială.
3. dispunere într-un anumit fel; potrivire.
4. elaborare, compunere, alcătuire.
5. înfăptuire întocmai cum trebuie.
6. (înv.) organizare cu caracter social-politic; regim.
7. (var.) întogmire.