Rezultate secundare (înfricoşa):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. alarmer)
1. tr., refl. a (se) înfricoşa; a (se) alerta.
2. tr. a da alarma, a pune în stare de alarmă (1).
Parte de vorbire: afix
Origine: (fr., germ. bronto-, germ. -bronte, cf. gr. bronte)
1. „tunet, trăsnet, înfricoşător”.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. couchemar)
1. vis cu senzaţii de apăsare şi de înăbuşire, vis urât; viziune înfricoşătoare, obsesie.
2. (fam.) stare de grijă apăsătoare, obsedantă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. formidolosus)
1. (livr.) înfricoşător, înspăimântător.
2. fricos.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. intimider)
1. tr. a impresiona puternic (pe cineva).
2. a face pe cineva să devină timid.
3. a insufla cuiva teamă, frică; a înfricoșa, a speria.
4. a folosi intimidarea.
6. a simți teamă, frică etc.; a se speria.
7. tr., refl. a tulbura pe cineva, a-l umple de jenă, confuzie; a (se) încurca, a (se) zăpăci.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. terroriser)
1. a ţine sub teroare; a îngrozi, a înfricoşa, a înspăimânta.
2. a inspira o frică foarte puternică; a face să trăiască cu frică.
3. a supune unui regim de teroare.