Dictionar

înfumurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. înfumura)

1. îngâmfare, mândrie nejustificată; orgoliu, aroganță, infatuare.
2. (rar, poetic) lucire, sclipire slabă.
 

aroganță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. arrogance, lat. arrogantia)

1. atitudine de mândrie disprețuitoare; obrăznicie, înfumurare, impertinență.
 

fatuitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fatuité, lat. fatuitas)

1. îngâmfare, înfumurare.
 

gomos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. gommeux)

1. (fam.) de o eleganță căutată și excesivă; înfumurat.
 

iactant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. iactans)

1. înfumurat, îngâmfat.
 

iactanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. iactancia, fr. jactance)

1. înfumurare, îngâmfare, vanitate.
2. lăudăroșenie, fanfaronadă.
 

infatua

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/infatuer, lat. infatuare)

1. a (se) îngâmfa, a (se) înfumura.