Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dragon)
1. animal imaginat cu cap şi aripi de vultur, gheare de leu, trup şi coadă de şarpe.
2. reprezentare heraldică a unui chip omenesc cu barba din şerpi încolăciţi.
3. şopârlă tropicală, pe copaci, care are de-a lungul corpului două excrescenţe ale pielii ca nişte aripi.
4. peşte marin care, în timpul zilei, stă îngropat în nisip, noaptea fiind foarte activ; drac-de-mare.
5. ambarcaţie cu două vele de suprafaţă mare; velă triunghiulară suplimentară.
6. cavalerist astfel echipat încât să poată lupta şi pe jos.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. exhumation)
1. acțiunea de a exhuma și rezultatul ei; actul de a dezgropa ceea ce a fost îngropat; exhumare.
2. acțiunea de a dezgropa un cadavru, de a-l scoate din locul său de înmormântare.
3. (geol.) dezvelire a unor forme de relief mai vechi de sub o cuvertură de roci mai noi, erodate.
4. (figurat) acțiunea de a găsi sau de a scoate la iveală lucruri vechi sau nefolosite; acțiunea de a scoate din uitare.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. géophone)
1. aparat electroacustic folosit pentru recepţionarea undelor sonore în prospecţiunile geofizice; seismograf utilizat în prospecția seismică.
2. aparat acustic folosit la detectarea pierderilor de apă din conductele îngropate.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. gisant)
1. efigie funerară orizontală, reprezentând pe cel îngropat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. goujon)
1. tijă filetată în același sens pe toată lungimea sa sau numai la cele două capete, la îmbinarea demontabilă a două piese.
2. bară de oțel îngropată în stratul de rezistență al unei îmbrăcăminți rutiere din beton, paralelă cu axa drumului la rosturile transversale de dilatație ale planșelor.
3. piesă îngropată în zidărie pentru a permite fixarea prin cuie sau șuruburi a tocului unei uși ori ferestre; diblu, ghermea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imblocation)
1. mod de îngropare a celor excomunicaţi, prin acoperire cu pământ şi cu pietre în mijlocul unui câmp.