Dictionar

înrudit

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. înrudi)

1. care este sau a devenit rudă cu cineva.
2. (bot.) generic apropiat.
3. fig. care prezintă caractere (esențiale) comune cu cineva sau cu ceva; care are afinitate cu cineva sau cu ceva.
 

afin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. affinis)

1. adj. înrudit.
2. s. m. f. rudă prin alianță.
 

afinitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. affinité, lat. affinitas)

1. potrivire, asemănare, apropiere.
2. proprietate a substanțelor de a se combina între ele.
3. (bot.) înrudire, apropiere generică.
4. (jur.) înrudire prin alianță.
 

agnațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agnation, lat. agnatio)

1. legătură de rudenie civilă în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune); rudenie prin alianță.
2. (dreptul roman) legătură de rudenie existentă între agnați.
 

akmeism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (rus. akmeizm)

1. curent modernist în literatura rusă de la începutul sec. XX, înrudit cu simbolismul.
2. (var.) acmeism.
 

algobacterii

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. algobactéries)

1. bacterii acvatice autotrofe înrudite cu cianoficeele.
 

alia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. allier)

1. refl. a se uni printr-un tratat de alianță.
2. a se alătura unei idei.
3. a se înrudi prin căsătorie.
4. tr. a topi împreună anumite metale (cu metaloizi), pentru un aliaj.