Dictionar

înspăimântare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (înspăimânta)

1. acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; îngrozire, spaimă.
2. (înv.) rușine.
3. (loc adverb.) cu (sau de, în) ~ = de speriat.
4. (var.) (înv.) spăimântare.
 

înspăimântător

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (înspăimânta + -ător)

1. care provoacă spaimă; îngrozitor, înfricoșător, fioros, groaznic, înfiorător.
2. (adverbial, urmat de prep. „de”) extraordinar; extrem.
 

înspăimântătură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (înspăimânta + -[ă]tură)

1. înfricoșare, spaimă, (înv.) spăimântătură.
2. (med. populară) boală provenită din spaimă; (pop.) sperietură, (înv.) spăimântătură, (reg.) spăimat.
 

Apocalips

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apocalypse, gr. apokalypsis)

1. viziune mistică înspăimântătoare a sfârșitului lumii în religia creștină.
2. scriere care înfățișează alegoric sfârșitul lumii.
 

formidolos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. formidolosus)

1. (livr.) înfricoșător, înspăimântător.
2. fricos.
 

infernal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. infernal. lat. infernalis)

1. de (din) infern.
2. caracteristic infernului; diabolic, drăcesc.
3. (fig.) groaznic, teribil, înspăimântător.
4. mașină ~ă = bombă cu explozie întârziată, pentru atentate.
 

sinistru, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. sinistre, lat. sinister)

1. adj. groaznic, înspăimântător; oribil.
2. funest.
3. s. n. dezastru, calamitate, prăpăd, urgie.
 

teribil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. terrible, lat. terribilis)

1. care inspiră groază; înspăimântător, îngrozitor.
2. (fam.) extraordinar, formidabil, grozav.
3. (adv.) foarte, extrem de...
 

terifia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. terrifier)

1. a îngrozi, a înspăimânta; a băga în sperieți.