Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. accusare)
1. a învinui, a învinovăţi; a incrimina.
2. (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă.
3. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (acuza)
1. (persoană) care face obiectul unei acuzații, care este inculpată; învinuit, învinovățit, pârât.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. culpabiliser)
1. a provoca cuiva un sentiment de vinovăție; a face pe cineva să se simtă (sau să fie considerat) vinovat; a învinovăți, a învinui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. imputation, lat. imputatio)
1. faptul de a imputa cuiva o vină; învinovăţire; reproş.
2. imputare (II); sumă plătită.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. inculper, lat. inculpare)
1. (jur.) a învinovăţi, a învinui, a acuza.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (culpabiliza)
1. care a fost considerat vinovat; învinovățit, învinuit.