Dictionar

ștampila

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. estampiller, după it. stampigliare)

1. a aplica o ștampilă.
 

ștampilă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. estampille, după it. stampiglia)

1. piesă fixată pe un mâner și purtând gravat un semn, o inscripție sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat.
2. semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta proveniența, apartenența etc.; marcă.
 

autentifica

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după fr. authentifier)

1. (cu privire la acte) a califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a certifica; a legaliza.
2. a verifica autenticitatea unui act sau a unui document.
3. (var.) (înv., reg.) a autentica.
 

cașet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cachet)

1. carnet în care se înseamnă fiecare lecție pe care o ține un profesor.
2. plată făcută după numărul de lecții predate.
3. (filat.) plic ștampilat din prima zi a emisiunii timbrelor.
 

maxim, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. maximus, fr. maxime)

1. adj. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal.
2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei.
3. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții.
4. (met.) centru de înaltă presiune atmosferică.
 

oblitera

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. oblitérer, lat. obliterare)

1. tr., refl. (despre inscripții, manuscrise) a (se) șterge treptat, a deveni, a face să devină neciteț.
2. tr. a anula un timbru prin ștampilare.
3. (med.) a astupa o cavitate, un vas de sânge.
 

pintaderă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (sp. pintadera)

1. (arheologie) ustensilă din lut în formă de ștampilă, cu o placă sigilară, gravată cu motive geometrice; poate fi folosită pentru a decora îmbrăcămintea, ceramica, pâinea sau corpul.
 

sigiliu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. sigillum)

1. pecete, ștampilă.
2. (fig.) caracter distinctiv, marcă, însemn.