Dictionar

Rezultate secundare (şui):

împosesui

Parte de vorbire: vb. tr. (înv., reg.)
Origine: (în- + posesie)

1. a da în posesie, a arenda o moșie.


Oglășui

Parte de vorbire: vb. tr. (învechit)
Origine: (slavon. оглашати)

1. a învăța pe cineva dogmele unei religii; a catehiza.

2. (var.) (înv., reg.) a oglăși.


Protecsui

Parte de vorbire: vb. tr. (învechit)
Origine: (protecsie + -ui)

1. a ajuta pe cineva facilitându-i reușita prin recomandări, sprijin material sau moral; a proteja, a ocroti.


Soglăsui

Parte de vorbire: vb. tr. (învechit)
Origine: (slavon. согласовати)

1. a face corespundă; a face rimeze.

2. a fi de acord.


SUI-

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. sui-, cf. lat. sus, suis „porc, scroafă”)

1. „porc”.


Sui-generis

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. sui generis)

1. inv. unic în felul său; original, special.


Algoritm

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. algorithme)

1. sistem de reguli, simboluri şi operatori pentru efectuarea oricărui tip de calcule logice sau matematice.

2. suită de raţionamente sau operaţii având ca scop rezolvarea unor probleme.


Animaţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. animation, lat. animatio)

1. mişcare continuă şi zgomotoasă (de fiinţe, de vehicule); însufleţire, agitaţie.

2. film de ~ = film constând dintr-o suită de desene animate.


Antodiu

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. anthode)

1. (bot.) inflorescență alcătuită din flori sesile înghesuite unele în altele; calatidiu, capitul.


Ascendent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ascendant, lat. ascendens)

1. adj. urcător, suitor; ascensiv.

2. (despre un astru) care se înalţă deasupra liniei orizontului.

3. (fig.) în dezvoltare progresivă.

4. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generaţie anterioară.

5. s. n. înălţare a unui astru deasupra orizontului.

6. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul naşterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naştere.

7. autoritate morală, influenţă (asupra cuiva).


Ascensional, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. ascensionnel)

1. care tinde urce; suitor, urcător.


Ascensiune

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. ascension, lat. ascensio)

1. mişcare de jos în sus a unui mobil.

2. urcare, suire (pe un munte); înălţare (cu balonul).

3. (fig.) creştere, dezvoltare.

4. promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale.

5. proces de cucerire a puterii de către o organizaţie politică.