Dictionar

țânțăroaică

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (țânțar + -oaică)

1. (entom.) femela țânțarului, care se hrănește cu sângele pe care îl suge înțepând oamenii și animalele.
 

analcid

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (nume comercial)

1. insecticid puternic, pentru distrugerea păduchilor, a ploșnițelor, a țânțarilor etc.; hexaclorciclohexan.
 

anautogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anautogène)

1. (despre țânțari) care nu poate depune ouăle decât după un prânz sangvin.
 

anofel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anophèle, gr. anopheles)

1. țânțar ~ = țânțar a cărui femelă transmite microbul malariei.
 

anofelism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anophélisme)

1. prezența de țânțari anofeli într-o anumită zonă.
 

anofelogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anophélogène)

1. (despre terenuri, bălți) care constituie un focar de dezvoltare a țânțarilor anofeli.
 

denga

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dengue)

1. gripă epidemică tropicală provocată de un virus transmis prin intermediul unui țânțar.