autodeterminare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. autodétermination)

1. principiu care exprimă dreptul fiecărei națiuni de a-și alege, fără imixtiuni din afară, statutul ei politic și calea de dezvoltare economică, socială și culturală.

colegiu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. collegium, fr. collège)

1. (în Roma antică)grup (de cel puțin trei persoane) însărcinat cu o anumită funcție publică.
2. organ de conducere colectivă și de îndrumare a unui periodic, a unei lucrări, cărți etc., a unei întreprinderi sau instituții.
3. corp sau asociație a unor persoane care au aceeași profesie sau aceeași demnitate.
4. (jur.; în unele țări) colectiv de judecători în cadrul organizării interne a instanței supreme sau cu atribuții speciale pe lângă unele organe de jurisdicție.
5. ~ de avocați = colectiv al avocaților dintr-o unitate administrativ-teritorială.
6. ~ de partid = organ care controlează modul în care se respectă prevederile statutului cu privire la disciplina și morala de partid etc.
7. (în trecut) categorie electorală care îngloba cetățenii cu aceeași avere sau cu același rang social.
8. instituție de învățământ public asemănător liceului, cu o organizare specială.
9. ~ de redacție = organ consultativ pe lângă redactorul-șef al unei publicații; comitet de redacție.

decoloniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. décoloniser)

1. a desființa statutul și situația economică, politică de colonie a unei țări, a unui teritoriu.

universalitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. universalité, lat. universalitas)

1. caracterul a ceea ce este universal; universalism.
2. totalitate, generalitate.
3. (jur.) caracter al acelor reguli care se aplică fără nici o discriminare și în mod egal în toate statele.
4. caracterul unei organizații internaționale de a fi deschisă tuturor statelor lumii care-i acceptă statutul.

cabană-hotel

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cabană + hotel)

1. cabană dotată cu facilități care o apropie de statutul de hotel.

suplinitoriat

Parte de vorbire:  s.n. (învechit)  
Etimologie: (din suplinitor)

1. statutul profesorului suplinitor.