Rezultate secundare (ţuică):
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (puță + -uică)
1. puță mică de copil; puțișoară, puțică.
Parte de vorbire: s.f. (fam.)
Origine: (țuicări + -eală)
1. faptul de a bea, de a se cinsti cu țuică; chef cu țuică; (fam.) țuicuială.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (țuică + -ări)
1. (fam.) a bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui, a se țuiculi.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (țuică + -ărie)
1. locul improvizat unde se bea țuică.
2. locul (sau instalația) unde se fabrică țuică; alambic, cazan.
3. (Munt.) cantitate mare de țuică.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (țuică + -ărie)
1. local improvizat unde se bea țuică.
2. (reg.) cantitate mare de țuică.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. damigiana)
1. vas mare de sticlă cu gâtul strâmt, învelit într-o împletitură de nuiele, pentru păstrat vin, ţuică etc.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (germ. Hermelin)
1. (zool.) mic mamifer carnivor din nordul Europei și din Asia (din familia mustelidelor), care seamănă cu nevăstuica și a cărui blană cafenie-deschisă devine albă iarna (cu excepția vârfului cozii care rămâne negru); hermină.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. hermine)
1. mic mamifer carnivor asemănător cu nevăstuica, cu blana cafenie-deschisă vara și albă, fină și lucioasă iarna; hermelină, cacom.
2. blana prelucrată sau haina făcută din blana acestui animal.
3. (herald.) blană la steme, reprezentată convențional prin fond argintiu presărat cu pete de nisip.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. mustélidés)
1. familie de mamifere carnivore mici, cu corp alungit, suplu: nevăstuica, hermina etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. zorille, sp. zorilla)
1. animal carnivor din Africa, asemănător cu nevăstuica, cu blana neagră şi albă, foarte căutată.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (țuică + -ări)
1. (fam.) a bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui, a se țuiculi.