șablon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Schablone)

1. model, tipar după care se poate face o piesă etc.
2. instrument cu care se controlează sau se măsoară dimensiunile ori unghiurile unor piese în curs de fabricație.
3. piesă având însemnate anumite dimensiuni, după care se reglează războiul de țesut.
4. tip de subiect, acțiune, personaj, procedeu etc. mult utilizat și a cărui reluare dovedește incapacitatea de invenție a autorului.
5. (fig.) formulă stereotipă; clișeu verbal.

șablona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. schablonieren)

1. (tehn.) a trasa, a măsura; a regla cu șablonul.
2. a da unui obiect o formă după un anumit șablon.

șablonard, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (şablon + -ard)

1. lipsit de originalitate, de inventivitate.

șablonism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Schablonismus)

1. tendința de a lucra, de a se comporta etc. mecanic, după șabloane.

șabloniza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. schablonisieren)

1. a aplica mecanic (o manieră de lucru, o idee).

autopastișă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto1- + pastişă)

1. imitație a propriilor procedee artistice; manieră, șablon.

clișeu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cliché)

1. plată (film) fotografică impresionată de lumină, proba negativă a unei fotografii.
2. planșă, copia unui text, a unei figuri pentru imprimare.
3. (fig.) frază banală, expresie stereotipă; șablon.

clupă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Kluppe)

1. compas forestier pentru măsurarea diametrelor arborilor sau buștenilor.
2. portunealtă pentru tăierea manuală a filetului la țevi și la bare rotunde.
3. piesă la mașina de lățit și egalizat, care prinde marginea țesăturii prelucrate.
4. șablon de secționare pentru cuparea urechilor la câinii de rasă.

copiere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (copia)

1. acțiunea de a copia.
2. reproducere a unei imagini realizate pe un clișeu.
3. (tehn.) realizarea formei, a profilului unei piese, după un șablon.

manierist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. maniériste)

1. I. referitor la manierism, propriu manierismului.
2. care dă dovadă de manierism.
3. califică manierismul, un stil artistic rafinat al secolului al XVI-lea, de origine italiană.
4. lipsit de naturalețe; afectat, formalist.
5. II. adept al manierismului; șablonard.
6. pictor al renașterii târzii.

poșoar

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pochoir)

1. placă de carton sau de metal decupată, servind ca șablon.