Dictionar

adolescent, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adolescent, lat. adolescens)

1. persoană ajunsă la adolescență; cineva care a ajuns la pubertate, dar nu este încă adult.
2. (antonime) adult, bătrân, vârstnic.
 

adolescență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adolescence, lat. adolescentia)

1. perioadă în viața omului între 13 (15) și 18 (19) ani, în care se intensifică procesele de creștere.
 

adolescentin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. adolescentino)

1. care ține de adolescenți; propriu adolescenților; tineresc.
 

adolescentinism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (adolescentin + -ism)

1. stare de adolescent; adolescentism.
2. manifestare de adolescent; adolescentism.
 

adolescent, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adolescent, lat. adolescens)

1. persoană ajunsă la adolescență; cineva care a ajuns la pubertate, dar nu este încă adult.
2. (antonime) adult, bătrân, vârstnic.
 

adolescentin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. adolescentino)

1. care ține de adolescenți; propriu adolescenților; tineresc.
 

baby

Parte de vorbire:  s.m. invar.  
Etimologie: (engl. baby)

1. persoană foarte tânără, în special de la concepție sau naștere până la câțiva ani sau până când mersul este pe deplin stăpânit; bebe.
2. băiat sau fată care nu a ajuns încă la adolescență; copil.
 

efeb

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éphèbe, lat. ephebus, gr. ephebos)

1. (în Grecia antică) tânăr între 17 și 18 ani care își făcea educația într-o efebie.
2. adolescent; (p. ext.) tânăr de o deosebită frumusețe.
 

EFEBO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. éphébo-, cf. gr. ephebos „adolescent”)

1. „adolescent, tânăr”.
 

efeboid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. éphéboïde)

1. cu înfățișare de adolescent.