Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auxiliare, lat. auxiliaris)
1. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător.
2. verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor şi modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acţiunii.
3. (mat.) cu care se poate simplifica şi rezolva o problemă mai uşor.
4. s. m. ostaş roman aparţinând unui auxilium.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. liases)
1. enzime cu rol ajutător în sinteza unor compuşi.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. longe)
1. piesă mobilă ajutătoare, la învăţarea unor mişcări acrobatice, în gimnastică, sărituri în apă etc.
2. curea de piele, coardă pentru dresajul cailor şi câinilor.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. proposition, lat. propositio)
1. cea mai simplă unitate sintactică prin care se comunică o judecată, o idee.
2. (log.) îmbinare de cuvinte care exprimă o ideee completă.
3. (mat.) teoremă ajutătoare care servește demonstrației unei teoreme mai importante sau stabilirii unui rezultat fundamental.
4. expresie care are un înțeles într-un anumit domeniu.
5. (inform.) formă propozițională din simboluri terminale.
6. cea mai mică construcție muzicală, care se încheie printr-o cadență oarecare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Sekundant, lat. secundans)
1. cel care secundează pe cineva.
2. martor la un duel sau harachiri.
3. ajutător al unui participant în anumite întreceri sportive.
4. sportiv, echipă care într-o cursă (ciclism, alergări, canotaj) urmăreşte îndeaproape adversarul din faţă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. semi-auxiliaire)
1. (verb) având rol sintactic asemănător cu al auxiliarelor propriu-zise, dar care dă acţiunii verbului „ajutat” o nuanţă modală, izvorâtă din înţelesul său lexical.