alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

alexandrinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alexandrinisme)

1. ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al școlii alexandrine.
3. stil ornat, subtil și uneori obscur, propriu poeților greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil și decadent al unei arte, al unei filozofii.

alexandrin, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. alexandrin, lat. alexandrinus)

1. referitor la civilizația elenistică din Alexandria; din epoca elenistică.
2. școala ~ă = numele mai multor școli filozofice de orientare mistică și eclectică din perioada elenismului târziu.
3. de o subtilitate excesivă.
4. artă ~ă = artă greacă din epoca elenistică în Egiptul ptolemeic; vers ~ (și s. m.) = vers iambic de 12 silabe, cu cezură la mijloc, specific poeziei clasice franceze; poezie ~ă = poezie de tip rafinat, erudit, uneori ezoteric, proprie epocii alexandrine.

alexandrinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. alexandrinisme)

1. ansamblu de manifestări ale civilizației elenistice din Alexandria.
2. sistem filozofic al școlii alexandrine.
3. stil ornat, subtil și uneori obscur, propriu poeților greci din epoca alexandrină.
4. caracter rafinat, erudit, subtil și decadent al unei arte, al unei filozofii.

dodecasilab, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. dodécasyllabe, lat. dodecasyllabus)

1. I. (despre versuri) care are douăsprezece silabe; dodecasilabic.
2. II. vers de douăsprezece silabe care, respectând convențiile cezurii poeziei clasice, ar fi un vers alexandrin compus din două emistihuri de șase silabe fiecare.

origenist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. origéniste)

1. I. referitor la Origene sau la doctrina lui.
2. care adoptă doctrinele lui Origene.
3. II. adept al origenismului (set de credințe și principii atribuite teologului creștin Origene, care includ interpretarea alegorică a scripturilor, preexistența și subordinaționismul).
4. persoană care a adoptat doctrinele lui Origene, teolog alexandrin de la începutul secolului al III-lea.

septuagintă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. septuaginta)

1. versiunea alexandrină a Vechiului Testament tradusă în limba greacă.