altruist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. altruiste)

1. (cel) care manifestă altruism.
2. I. care se referă la altruism.
3. (antonime) egocentric, egoist.

egoist, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.m.f.  
Etimologie: (fr. égoïste)

1. (om) dominat de egoism.
2. (cel) care este ocupat doar de propriul interes, care se gândește doar la sine.
3. I. care apare în principal sau în întregime din preocuparea pentru sine.
4. II. cel care pune în practică egoismul.
5. (antonim) altruist.

individualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. individualiste)

1. (adept) al individualismului.
2. (cel) care se izolează de interesele, de preocupările colective; (prin ext.) egoist.
3. I. care se referă la individualism, care aparține individualismului.
4. care recunoaște preeminența individului asupra grupului, comunității, societății.
5. al cărui comportament manifestă individualism; care își exprimă independența, originalitatea sa proprie etc.
6. (antonime) altruist, colectivist.

sublima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. sublimer, lat. sublimare)

1. intr. (despre substanțe) a trece din stare solidă direct în stare de vapori.
2. a curăța de orice amestec impur sau străin.
3. (psihan.) a deplasa energia izvorâtă din porniri instinctuale și egoiste spre atingerea unor scopuri altruiste și spirituale.
4. refl., tr., intr. a (se) transpune pe un plan superior, în sentimente superioare.
5. (fig.) a (se) purifica, a se rafina.

egoistic, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (egoist + -ic)

1. determinat de egoism, care denotă egoism; egoist.
2. (antonim) altruist.