Dictionar

amplificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amplification)

1. acțiunea de a (se) amplifica; amplificare.
2. (fiz.) creștere a valorilor energiei (electrice, optice etc), obținută printr-un amplificator; amplificare.
3. (var.) (înv.) amplificațiune.
4. (antonime) diminuție, diminuare, reducție.
 

amplificativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amplificatif)

1. care servește la amplificare, la creștere; amplificator, augmentativ.
 

amplificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amplificateur)

1. adj. care amplifică; amplificativ.
2. s. n. aparat, dispozitiv electric care mărește valorile caracteristice unui fenomen, luând energie de la o sursă separată.
 

amplidină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amplidyne)

1. mașină electrică amplificatoare de curent continuu, cu flux magnetic transversal.
 

amplificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (amplifica)

1. acțiunea de a amplifica; amplificație.
2. înlănțuire de figuri de stil prin care se reiau elementele unei descrieri pentru a se reda gradat și viu imaginea.
 

amplificativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amplificatif)

1. care servește la amplificare, la creștere; amplificator, augmentativ.
 

amplificator, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amplificateur)

1. adj. care amplifică; amplificativ.
2. s. n. aparat, dispozitiv electric care mărește valorile caracteristice unui fenomen, luând energie de la o sursă separată.
 

amplificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amplification)

1. acțiunea de a (se) amplifica; amplificare.
2. (fiz.) creștere a valorilor energiei (electrice, optice etc), obținută printr-un amplificator; amplificare.
3. (var.) (înv.) amplificațiune.
4. (antonime) diminuție, diminuare, reducție.
 

amplituner

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. amplituner)

1. aparat de înaltă fidelitate care funcționează simultan ca tuner și amplificator de audiofrecvențe.