Dictionar

Rezultate principale (Aparte):

Aparte

Parte de vorbire: adj.
Origine: (după fr. à part)

1. adv. separat.

2. adj. inv. deosebit, special.


Rezultate secundare (Aparte):

Apartenent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. appartenant, it. appartenente)

1. care aparține de drept.


Apartenenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. appartenance, it. appartenenza)

1. faptul de a aparţine cuiva, de a ţine de ceva.

2. (mat.) calitate a unui element care face parte dintr-o mulţime.


Aparteu

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. aparté)

1. (teatru) monolog sau scurtă replică teatrală care nu este auzită de celelalte personaje din scenă, ci doar de spectatori.

2. (prin ext.) conversație secretă; convorbire între patru ochi.


Contraparte

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (contra + parte; cf. fr. contrepartie)

1. despăgubiri într-un acord, un pact; compensare.

2. ceea ce echilibrează, contrabalansează un prim lucru.


Bonapartism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bonapartisme)

1. formă a dictaturii marii burghezii, în Franţa, după victoria revoluţiei de la sfârşitul sec. XVIII, sub conducerea lui Napoleon Bonaparte.

2. ataşament faţă de dinastia întemeiată de Napoleon.

3. formă de dictatură personală.


Bonapartist, -ă

Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. bonapartiste)

1. I. care se referă, care se raportează la Napoleon Bonaparte (1769- 1821), la dinastia sau la regimul imperial instaurat de acesta.

2. II. adept al bonapartismului; susținător al dinastiei napoleoniene.


Carnet

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carnet)

1. caiet mic (pentru însemnări).

2. act, document de forma unui mic carnet (1), în care se arată apartenenţa posesorului.


Citadinism

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. cittadinismo)

1. apartenența și capacitatea individului de a acționa în contextul unei comunități citadine specifice; caracter citadin.


Clav

Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. clavus)

1. bandă de stofă purpurie, care, aplicată pe tunică, indica apartenenţa la ordinul senatorial sau ecvestru în vechea Romă.

2. margine de lână purpurie în toga pretextă ca semn al cetăţenilor romani sub 15 ani.


Comun, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. commun, lat. communis)

1. adj. care aparţine mai multora sau tuturor; care interesează pe mai mulţi sau pe toţi; obştesc.

2. (jur.) drept ~ = parte a dreptului cu aplicare generală; substantiv ~ = substantiv care serveşte la indicarea obiectelor de acelaşi fel; factor ~ = număr cu care se înmulţesc toţi termenii unei sume; divizor ~ = număr întreg cu care se împart exact mai multe numere întregi date; multiplu ~ = număr divizibil prin mai multe numere întregi date; numitor ~ = numitor care aparţine mai multor fracţii.

3. a face cauză cu cineva = a fi de partea cuiva.

4. obişnuit, normal, frecvent.

5. loc ~ = idee, lucru ştiut de toată lumea; banalitate.

6. mediocru, banal, de rând.

7. s. n. ceea ce aparţine tuturor sau mai multora; ceea ce este alcătuit pe baze obşteşti.

8. în ~ = laolaltă, împreună.

9. a ieşi din ~ = a se prezenta ca ceva aparte, neobişnuit.