Dictionar

Rezultate secundare (Asmuţi):

Asmuțire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți)

1. acțiunea de a asmuți.

2. îndemnare a câinilor atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor.

3. (fig.) instigare a cuiva la acțiuni violente.

4. (fig.) incitare la ceartă sau revoltă.

5. (fig.) excitare.

6. (sin.) asumuțare, asumuțat.

7. (var.) asmuțare, azmuțire.


Asmuțit

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (asmuți)

1. acțiunea de a asmuți; asmuțire.

2. îndemnare a câinilor atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor.

3. (fig.) instigare a cuiva la acțiuni violente.

4. (fig.) incitare la ceartă sau revoltă.

5. (fig.) excitare.

6. (var.) azmuțit.


Asmuțit, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (asmuți)

1. (despre câini) care se repede, îndemnat de stăpân, la un om sau animal; întărâtat.

2. (fig.; despre oameni) instigat la violență.

3. (fig.; despre oameni) incitat la ceartă.

4. (fig.; despre oameni) revoltat.

5. (fig.) excitat.

6. (var.) azmuțit.


Asmuțitor, -oare

Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (asmuți + -tor)

1. (persoană) care asmute; asmuțător.


Asmuțitură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți + -[i]tură)

1. îndemnare a câinilor atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor; asmuțire.

2. strigăt prin care se asmut câinii; asmuțătură.

3. (var.) asmuțătură, azmuțătură, azmuțitură.


Hărțuire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. hărțui)

1. acțiunea de a (se) hărțui; harță, hărțuială, hărțuit, încăierare.

2. desfășurare a unor atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a-i împiedica acțiunile.

3. necăjire a cuiva cu tot felul de neplăceri; cicălire, sâcâire.

4. (reg.) asmuțire a unui câine.

5. purtare a unor discuții repetate și contradictorii cu cineva.

6. ~ sexuală = comportament inadecvat prin care o persoană, angajator, angajat sau lucrător extern dintr-o companie, acționează în vederea obținerii favorurilor de natură sexuală în beneficiul propriu sau în beneficiul unei terțe părți.


Asmuțitură

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți + -[i]tură)

1. îndemnare a câinilor atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor; asmuțire.

2. strigăt prin care se asmut câinii; asmuțătură.

3. (var.) asmuțătură, azmuțătură, azmuțitură.


Asmuțire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (asmuți)

1. acțiunea de a asmuți.

2. îndemnare a câinilor atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor.

3. (fig.) instigare a cuiva la acțiuni violente.

4. (fig.) incitare la ceartă sau revoltă.

5. (fig.) excitare.

6. (sin.) asumuțare, asumuțat.

7. (var.) asmuțare, azmuțire.


Asmuțit

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (asmuți)

1. acțiunea de a asmuți; asmuțire.

2. îndemnare a câinilor atace; (prin ext.) întărâtare a câinilor.

3. (fig.) instigare a cuiva la acțiuni violente.

4. (fig.) incitare la ceartă sau revoltă.

5. (fig.) excitare.

6. (var.) azmuțit.