Dictionar

axon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. axone)

1. prelungire a neuronului; cilindrax, neurit.
 

AXONO-

Parte de vorbire:  prefix  
Etimologie: (fr. axono-, cf. gr. axon, -onos „axă, osie”)

1. „axă rectangulară”.
 

axonofore

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (cf. gr. axon, onos „axă, osie” + gr. phoros „care poartă, care sprijină”)

1. (biol.) graptoliți la care sicula rămâne distală, iar hidrotecile se dezvoltă în mod centripet, având deschiderile orientate în sens invers.
 

axonometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. axonométrie)

1. metodă de obținere a proiecției obiectelor din spațiu pe un plan.
2. disciplină care studiază reprezentările axonometrice.
 

axonometru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Axonometer)

1. aparat folosit în axonometrie.
 

claxon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. klaxon)

1. dispozitiv de semnalizare sonoră la autovehicule.
 

pedotaxon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (pedo1- + taxon)

1. orizont (4), element pentru definirea sau clasificarea solurilor.
 

acru

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr., engl. acre)

1. unitate de măsură a suprafețelor agricole (4046,86 m2), în țările anglo-saxone.
 

acuzatorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (engl. accusatorial)

1. cu caracter de acuzare; conținând sau implicând o acuzație; acuzatoriu.
2. se referă la o metodă de procedură penală aplicată în țările anglo-saxone în care judecătorul este arbitrul între acuzat și acuzare; acuzatoriu.
 

anglicist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. angliciste)

1. specialist în limba, literatura și civilizația engleză (anglo-saxonă); anglist.
 

anglist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. angliste, engl. anglist)

1. specialist în anglistică; anglicist.
2. specialist în limba, literatura și civilizația engleză (anglo-saxonă); anglicist.
 

anglo-saxon, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anglo-saxon)

1. s. m. f. pl. populații germanice care s-au deplasat de pe continent în Insulele Britanice în sec. V-V
2. adj. care aparține anglo-saxonilor.
3. limbă ~ă = limbă germanică vorbită de anglo-saxoni; engleza veche.
 

autonimie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. autonymie)

1. faptul, însușirea de a fi autonim.
2. creare în taxonomia biologică a numelui unui alt taxon de același rang, care include tipul taxonului imediat superior.