Rezultate secundare (Bănui):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (bănuială + -nic)
1. care este înclinat să bănuiască, care cade ușor la bănuială; bănuitor.
2. care inspiră neîncredere, bănuieli; suspect.
Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Arrest, it. arresto)
1. deţinere sub pază legală a cuiva bănuit de o infracţiune.
2. locul acesteia; închisoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. quarantaine, rus. karentin)
1. izolare preventivă a oamenilor, animalelor, navelor sau mărfurilor care provin dintr-o regiune unde bântuie o epidemie.
2. menţinere în izolare a persoanelor bănuite că ar putea răspândi o boală contagioasă.
3. restricţii aplicate în vederea combaterii bolilor contagioase ale animalelor.
4. izolare a unui organism vegetal, pentru o anumită perioadă, de pericolul contaminării cu un anumit agent patogen transmisibil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. dubitatif, lat. dubitativus)
1. care exprimă o îndoială, un dubiu.
2. propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie care exprimă o îndoială, o nehotărâre, o nesiguranţă sau o bănuială cu privire la o acţiune.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. gelosia)
1. sentiment chinuitor provocat de bănuiala sau certitudinea că persoana iubită este necredincioasă.
2. invidie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. impression, lat. impressio)
1. efect produs în conştiinţă de un factor din afară; gânduri, imagini etc. întipărite în amintire.
2. a face (sau a produce) ~ = a impresiona puternic; a da (sau a lăsa, a face) ~a că = a părea că.
4. a avea ~a că... = a bănui, a crede că.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. méfiant)
1. care nu are încredere, care este suspicios; neîncrezător, bănuitor.