Dictionar

bacalaureat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. baccalauréat, lat. baccalaureatus)

1. s. n. examen de absolvire a liceului, care urmărește să verifice dacă absolventul a atins nivelul adecvat de cultură generală și de maturitate intelectuală; titlul obținut; bac3 (2).
2. s. m. f. posesor al unui asemenea titlu.
 

bac 3

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bac)

1. carte fără valoare (la jocul de maca).
2. (fam.) bacalaureat.
 

băcănime

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (băcan + -ime)

1. mulțime de băcani.
2. totalitatea băcanilor dintr-o localitate.
3. (var.) băcălime.
 

băcănie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (băcan + -ie)

1. prăvălie în care se vând articole alimentare, mirodenii, ingrediente.
2. (la sg.) ocupația de băcan.
3. (la pl.) substanțe vegetale aromatice care se folosesc drept condimente; mirodenii.
4. (var.) (reg.) băcălie.
 

băcan

Parte de vorbire:  I. s.m. (înv.), II. s.n.  
Etimologie: (I. tc. bakkal; II. tc. bakam)

1. I. negustor care vinde cu amănuntul diverse produse alimentare.
2. (var.) (reg.) bacal.
3. II. lemn de culoare roșiatică al unui arbore exotic (Haematoxylon campechianum).
4. colorant roșu, obținut, prin fierbere, din acest arbore.
 

abiturient, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (Transilvania; Bucovina; desuet)  
Etimologie: (germ. Abiturient)

1. elev sau elevă în ultimul trimestru, înaintea bacalaureatului.
2. absolvent de liceu, școală secundară.