OK
X
beligerant, -ă
Parte de vorbire:
adj., s. m. f.
Etimologie: (fr. belligérant, lat. belligerans)
1.
(stat,
armată)
în
stare
de
război.
beligeranță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. belligérance)
1.
calitatea
de
beligerant;
stare
de
război.
angarie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. angarie)
1.
rechiziționare
de
către
un
stat
beligerant
a
unor
bunuri
mobile
străine,
plătind
despăgubiri.
beligeranță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. belligérance)
1.
calitatea
de
beligerant;
stare
de
război.
capitula
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. capituler, lat. capitulare)
1.
(despre
un
beligerant)
a
înceta
ostilitățile,
predându-se
învingătorului.
2.
(fig.;
despre
oameni)
a
ceda,
a
se
da
învins.
cobeligeranță
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (co- + beligeranţă)
1.
situație
în
care
se
găsește
un
stat
cobeligerant.
duel
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. duel, lat. duellum)
1.
luptă
cu
armele
între
două
persoane,
dată
în
prezența
unor
martori
fixați
dinainte,
în
vederea
lămuririi
unui
diferend.
2.
~
de
artilerie
=
acțiune
în
care
artileriile
părților
beligerante
trag
simultan
una
asupra
celeilalte.
3.
(fig.)
luptă,
dispută
între
două
persoane,
grupuri,
publicații.
inamic, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după lat. inimicus)
1.
adj.,
s.
m.
f.
(stat,
putere
etc.)
dușman,
vrăjmaș,
adversar.
2.
adj.
1.
dușmănos,
ostil.
3.
care
aparține
statului
beligerant,
adversar.