Rezultate secundare (Binefăcător):
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. djinn)
1. spirit binefăcător sau răufăcător în miturile religiei musulmane.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (face + -ător)
1. (persoană) care face, care creează, realizează, săvârșește, lucrează, execută ceva.
2. s.m.f. ~-de-bine = binefăcător.
3. s.m.f. ~-de-rele = răufăcător.
4. s.m. (înv., pop.) ~-de-minuni = taumaturg.
5. s.m. (înv.) ~-de-pace = pacificator.
6. adj. (despre obiecte de cult, mai ales despre icoane) ~ (sau ~oare) de minuni = a) prin care se manifestă voința divină; b) care vindecă în mod miraculos; c) care face lucruri ieșite din comun.