blazon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blason)

1. ansamblu de semne distinctive care constituie emblema unui stat, a unui oraș, a unei familii nobile etc.; armoarii.

blazona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. blasonner)

1. a reprezenta, a descrie în termeni heraldici elementele componente ale unui blazon, ale unei steme.

armă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. arma)

1. unealtă, mașină care servește pentru atac sau apărare.
2. ~ albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ~ele = a se preda; (fig.) a ceda.
3. (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon.
4. categorie de trupe din forțele armate corespunzând unei activități specializate.
5. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii.

armoarii

Parte de vorbire:  s.f. pl.  
Etimologie: (fr. armoiries)

1. ansamblu de semne heraldice alcătuite din semne colorate, distinctive și simbolice, atribuite familiilor nobiliare, corporațiilor etc. și mai rar la indivizi; blazon.

blazona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. blasonner)

1. a reprezenta, a descrie în termeni heraldici elementele componente ale unui blazon, ale unei steme.

curtină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. courtine)

1. fiecare dintre părțile care alcătuiau blazonul mantiei regale (în Franța).
2. zid de apărare al unei cetăți între două turnuri sau bastioane succesive.
3. masiv de arbori sau arbuști din cuprinsul unui spațiu verde, dintr-o singură specie.

deviză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. devise)

1. formulă scurtă care exprimă o idee călăuzitoare în comportarea sau în activitatea cuiva.
2. (herald.) figură emblematică ce însoțește un scut, un blazon.

dextră

Parte de vorbire:  I. adj. (fem.), II. s.f.  
Etimologie: (fr. dextre, lat. dextra)

1. I. (despre o cochilie univalvă) răsucit de la stânga spre dreapta.
2. II. (herald.) partea dreaptă a unui blazon, a unui scut.
3. (antonim) senestră.