Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. brutus, fr. brut, it. bruto)
1. care se găseşte în stare naturală, neprelucrat, încă netransformat într-un produs finit.
2. (despre greutatea mărfurilor) total, inclusiv greutatea ambalajului; (despre venituri) din care nu au fost scăzute cheltuielile de producţie, pierderile, impozitul etc.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. brute)
2. (prin analogie) om cu manifestări de animal; persoană care vădește violență în comportare și lipsă de inteligență, sensibilitate și morală; bestie.
3. (prin metaf.) partea animală care subzistă în om.
4. (neologism) (fig.) persoană care stăpânește incontestabil un domeniu.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. brutal, lat. brutalis)
1. (şi adv.) nedelicat, dur, violent; grosolan.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. brutalisme)
1. (arhitectură) tendința de utilizare a materialelor brute (beton, cărămidă etc.).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brutalité)
1. atitudine, purtare, vorbă brutală; grosolănie, violenţă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. brutaliser)
1. a trata cu brutalitate, a maltrata; a molesta.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abrutissant)
1. care abrutizează.
2. care dezumanizează prin diminuarea sau distrugerea activității intelectuale sau spirituale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (afina)
1. acţiunea de a afina; afinaj.
2. operaţie de purificare a zahărului brut, care precedă decolorarea şi rafinarea.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. agression, lat. aggressio)
2. folosire a forţei armate de către un stat sau o coaliţie de state împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale şi independenţei politice a unui alt stat.
3. atac asupra persoanelor sau bunurilor.
4. acţiune exterioară care primejduieşte echilibrul şi integritatea unui sistem viu.
Parte de vorbire: s.f. inv.
Origine: (fr., lat. angor)
1. (med.) durere brutală și angoasantă; angină pectorală.
2. (expr.) ~ pectoris = anghină pectorală.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (germ. animalisch)
2. (fig.) josnic, brutal, inuman.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. animaliser)
1. tr., refl. a coborî în starea de animal; a (se) abrutiza.