Dictionar

bura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bourrer)

1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere.
2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată.
3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate.
 

buraj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bourrage)

1. acțiunea de a bura și rezultatul ei; burare.
2. astupare cu material special a spațiului gol, neocupat de exploziv, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare.
3. îndesare a balastului sub traversele liniei de cale ferată.
 

burat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. burat)

1. sită centrifugă pentru cernut făina din cereale.
 

carbura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. carburer)

1. a introduce carbon în fier sau într-un aliaj feros topit.
 

carbură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. carbure)

1. compus al carbonului cu un metal sau cu unele metaloide.
2. ~ de calciu = carbid.
 

curbură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. courbure)

1. îndoitură în formă de arc, arcuire; locul îndoiturii.
2. regiune muntoasă, deluroasă în formă de semicerc.
 

debura

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. débourrer)

1. a înlătura surplusul de material la burarea traverselor.
2. (text.) a curăți garniturile de ace ale cardelor de impurități.
 

abazie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abasie)

1. (med.) tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputința de a merge normal.
 

abreacție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abréaction)

1. (psihan.) reapariție bruscă a unor tensiuni emoționale, regulate.
2. reacție de eliberare a unor tensiuni emoționale care altfel ar întreține conflictele psihice și ar genera tulburări durabile; reacție de apărare.
3. sin. catharsis.
 

acantestezie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acanthesthésie)

1. tulburare a sensibilității tactile constând în senzația de furnicare, de înțepături.
2. senzație de înțepături, fără să existe vreun stimul funcțional.
 

acatafazie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acataphasie)

1. așezare greșită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideație și vorbire.
 

acatagrafie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acatagraphie)

1. tulburare a comunicării scrise constând în așezarea greșită a cuvintelor în scris.
 

acetilenă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. acétylène)

1. hidrocarbură aciclică nesaturată, gaz incolor cu miros specific, explozibil, care arde cu flacără albă intensă.