Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. stationner)
1. (despre vehicule) a opri, a sta într-o staţie; (p. ext.; despre oameni) a se opri câtva timp într-un loc.
2. (despre vehicule, nave etc.) a se opri din mers pentru câtva timp.
3. (despre motoare, mașini de lucru etc.) a fi în stare de repaus; a se afla în inactivitate; a nu funcționa; a stagna.
4. (despre nivelul apelor) a se menține neschimbat.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. stationnaire, lat. stationarius)
1. adj. care stagnează, care nu variază câtva timp; constant.
2. care rămâne în aceeași stare, care nu evoluează.
3. (despre un mediu fluid, un câmp de forțe) care are în fiecare punct o viteză, o intensitate independentă de timp.
4. s. n. dispensar pentru îngrijirea bolnavilor.
5. mică navă staționată într-un post care supraveghează respectarea regulilor de navigație, de pescuit etc.