Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cacophonie, gr. kakophonie)
1. întâlnire de sunete discordante, neplăcute auzului; asociere de cuvinte care redau imagini, fapte neplăcute; cacofonism.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cacophonique)
1. care produce o cacofonie; lipsit de armonie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. cacofonismo)
1. noțiune care se folosește în lingvistică și în muzică pentru a denumi orice fel de asociații neplăcute de sunete; cacofonie.
2. (antonime) eufonism, eufonie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. dissonance, lat. dissonantia)
1. (muz.) asociere de sunete care impresionează neplăcut auzul.
2. întâlnire neplăcută auzului între silabe sau cuvinte; cacofonie.
3. (p. ext.) lipsă de armonie, dezacord, stridenţă.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (gr. kakemphaton „care sună urât”)
1. joc de cuvinte, bazat pe omonimie și polisemie, care constă în alăturarea unor cuvinte din care poate ieși unul obscen; cacofonie.