Dictionar

Rezultate principale (Canto):

Canto

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (it. canto)

1. compoziție muzicală pentru voce; muzică vocală; cânt, cântare.

2. studiul tehnicii şi artei interpretării vocale.


Rezultate secundare (Canto):

Belcanto

Parte de vorbire: s.
Origine: (it. bel canto)

1. stil de interpretare în muzica vocală italiană, care urmăreşte frumuseţea liniei melodice.


CANTO- (1)

Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. cantho-, cf. lat. canthus, gr. kanthos „comisură a pleoapelor”)

1. „unghi; ligament palpebral, comisură a pleoapelor”.


CANTO- (2)

Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. cantus „cânt, cântec”)

1. „cântec”.


Cantoliză

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. cantholysis)

1. (med.) excizie chirurgicală a ligamentului palpebral.


Canton

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canton)

1. clădire construită lângă o şosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecţie şi supraveghere a drumurilor respective; locuinţa cantonierului.

2. unitate de supraveghere, întreţinere şi urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigaţii, baraje etc.

3. sector al unui drum.

4. unitate în administraţia pădurilor, în care activează pădurarul; locuinţa acestuia.

5. unitate teritorial-administrativă în unele ţări (Elveţia, Franţa).

6. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce.

7. (herald.) piesă de formă pătrară, a noua parte dintr-un scut, într-un colţ al acestuia.


Cantona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. cantonner)

1. intr., tr. (despre trupe) a (se) instala vremelnic într-un cantonament.

2. refl. (fig.) a se stabili, a se limita (rigid, mecanic).


Acantifer, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acanthifère)

1. (bot.) care poartă spini; acantofor.


Acantocefaloză

Parte de vorbire: s.
Origine: (după engl. acanthocephaliasis)

1. boală parazită provocată de acantocefali.


Acantocitoză

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acanthocytose)

1. prezenţa acantocitelor în sânge.


Bivuac

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. bivouac)

1. cantonament de trupe (în corturi) în afara localităţilor.

2. adăpost pentru noapte făcut de alpinişti sau turişti.


Brigadă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brigade, rus. brigada)

1. formaţiune (stabilă) de lucru format din muncitori, organizată pentru anumite sarcini de producţie.

2. formaţiune de poliţie într-un anumit scop, cu un anumit profil.

3. ~ artistică = echipă de artişti amatori care prezintă programe scurte, inspirate din viaţa colectivului din care fac parte.

4. echipă de specialişti care controlează şi îndrumă activitatea unei instituţii, întreprinderi etc.

5. mare unitate militară din două sau trei regimente din aceeaşi armă, mai mică decât divizia.

6. mare unitate navală din şase-nouă nave mijlocii (distrugătoare, submarine) sau două-trei nave mici (vedete) o ~ăzi internaţionale = mari unităţi militare constituite în Spania din voluntari de diferite naţionalităţi în războiul din 1936-1939.

7. subunitate silvică din mai multe cantoane (3) şi supravegheată de un brigadier (2).


Canton

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. canton)

1. clădire construită lângă o şosea sau cale ferată, pentru semnalizare, protecţie şi supraveghere a drumurilor respective; locuinţa cantonierului.

2. unitate de supraveghere, întreţinere şi urmărire a lucrărilor din cadrul unui sistem de desecare, irigaţii, baraje etc.

3. sector al unui drum.

4. unitate în administraţia pădurilor, în care activează pădurarul; locuinţa acestuia.

5. unitate teritorial-administrativă în unele ţări (Elveţia, Franţa).

6. (arhit.) una dintre cele patru ogive care compun o boltă în cruce.

7. (herald.) piesă de formă pătrară, a noua parte dintr-un scut, într-un colţ al acestuia.