Parte de vorbire: s.f. Origine: (rus. карета)
1. trăsură elegantă, cu patru roți, închisă; cupeu.
2. (var.) (reg.) carâtă.
Parte de vorbire: s.m. Origine: (caretă + -aş)
1. meseriaș care face carete; vânzător de carete, trăsuri, cupeuri; (rar) vizitiu al unei carete; (reg.) carâtaș.