Dictionar

Caretă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (rus. карета)

1. trăsură elegantă, cu patru roți, închisă; cupeu.

2. (var.) (reg.) carâtă.


Caretaș

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (caretă + -aş)

1. meseriaș care face carete; vânzător de carete, trăsuri, cupeuri; (rar) vizitiu al unei carete; (reg.) carâtaș.