Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. carnale, lat. carnalis)
1. de carne, privitor la carne.
2. care se referă la trup; trupesc.
3. care privește iubirea fizică; senzual.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carnalite)
1. mineral, clorură de magneziu şi potasiu.
Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (it. carnalità)
1. înclinare spre plăcerile carnale (trupești); senzualitate.
2. (filosofie) natura carnală a omului ca ființă simțitoare și muritoare.
Parte de vorbire: s.f. (rar)
Origine: (it. carnalità)
1. înclinare spre plăcerile carnale (trupești); senzualitate.
2. (filosofie) natura carnală a omului ca ființă simțitoare și muritoare.
Parte de vorbire: I. adj., II. s.m.f.
Origine: (fr. épicurien)
1. I. care se referă la doctrina filozofică a lui Epicur (sau epicurism); care ține de doctrina lui Epicur (sau epicurism); epicureic, epicureu.
2. care se dedică plăcerilor mesei, plăcerilor carnale; care se caracterizează prin căutarea plăcerilor.
4. şcoală ~ă = curent filosofic al cărui obiectiv principal este atingerea fericirii prin satisfacerea doar a dorințelor „naturale și necesare”; epicurism.
5. II. adept al epicurismului; epicureic, epicureu.
6. (fam.) om înclinat spre plăceri; senzual.
7. (antonime) jansenist, stoic.
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. maîtresse)
1. femeie cu care un bărbat are relații carnale în afara căsătoriei; amantă, (pop.) ibovnică.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. platonique)
1. referitor la filosofia lui Platon, în special la idealismul platonician; referitor la platonism; platonian.
2. (prin ext.) care are un caracter ideal, pur, spiritualizat, lipsit de orice senzualitate.
3. (despre manifestări, reacţii etc.) care rămâne fără efect; abstract, formal.
4. dragoste ~ă = iubire care exclude relațiile carnale.
5. (antonime) carnal, concret, material.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. sexe, lat. sexus)
1. ansamblu de caracteristici morfologice și fiziologice care diferențiază organismele animale și vegetale în masculi și femele.
2. fiecare dintre cele două categorii de oameni și de animale astfel diferențiate.
3. (la animale) ansamblu de caractere fizice (identice sau similare cu cele ale oamenilor) care diferențiază, la o specie, indivizii masculi și femeli și care permit reproducerea.
4. (la animale) ansamblu de caractere corporale externe care diferențiază masculul și femela.
5. (la animale) organe de reproducere.
6. (la plante) ansamblu de caractere care disting organele sau elementele de reproducere mascule (anterele, anteridiile etc.) și femele (pistilele, ovarele etc.) sau plantele care poartă aceste organe.
7. (la om) ansamblu de elemente celulare, organice, hormonale etc., care diferențiază bărbații și femeile și care le permit să se reproducă.
8. (la om) conformație specifică care face posibilă distingerea bărbatului și femeii prin semne fizice externe (caracteristici sexuale primare și secundare).
9. (la om) organele genitale externe implicate în actul sexual și procreație (penis și testicule; vulva).
10. (prin anal.) ceea ce evocă diferențele morfologice ale bărbatului și femeii, masculului și femelei (ex. desenul este sexul masculin al artei…).
11. calitatea masculinității sau feminității atribuite unui individ în conformitate cu un set de criterii fizice, psihologice, comportamentale, sociale (ex. slăbiciunea sexului ei).
12. (prin anal.) ceea ce evocă diferențele mentale dintre bărbat și femeie.
13. (mai ales la pl.) toate persoanele aparținând aceluiași sex.
14. ceea ce este relativ la relațiile carnale ale sexelor, la activitatea sexului ca organ al plăcerii; erotism, libidou, senzualitate.
15. (fam.) raport sexual; act sexual; împerechere; sexualitate.
16. al doilea ~ = sex feminin, feminitate, condiție a femeilor.
17. al treilea ~ = homosexualitate.
18. ~ul tare (sau viril) = bărbații.
19. ~ul slab (sau frumos) = femeile.
20. ~ legal = sex care este declarat la naștere și care apare în registrul stării civile.
21. fără ~ = fără un semn exterior vizibil de masculinitate sau feminitate.
Parte de vorbire: prefix
Origine: (lat. caro, -nis „carne”)