Parte de vorbire: adj. (înv., reg.)
Origine: (lat. cautus)
Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. cautèle, lat. cautela)
1. precauție, precauțiune (inspirată de neîncredere); prudență amestecată cu viclenie, neîncredere.
2. măsură luată spre a preîntâmpina o primejdie, un rău.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cautère, lat. cauterium, gr. kauterion)
1. instrument chirurgical pentru cauterizări.
2. agent chimic folosit pentru cauterizare.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. cautériser)
1. a arde cu cauterul sau cu o substanţă caustică (o rană, un ţesut).
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (fr. cautionner)
1. a depune cauțiune; a garanta pentru cineva; a chezășui, a garanta.
2. (fig.) a aproba o idee, o acțiune (ex. ~ un guvern, o politică); a acorda sprijin, protecție.
Parte de vorbire: s.n. (înv.)
Origine: (cauționa + -[ă]mânt)
1. sumă de bani depusă pentru garantarea executării de către debitor a unei obligații; (prin ext.) garanție, chezășie.
2. depozit de bani contra căruia un acuzat poate fi eliberat provizoriu.
3. (sinon.) cauțiune, cauționament.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)
1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abstractionnisme)
1. artă abstractă, care atinge sau caută un nivel de abstractizare.
2. (filosofie) tendința de a da abstracțiilor la fel de multă sau mai multă valoare decât realităților concrete.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acanthophyle)
1. (despre plante) cu frunzele terminate cu ţepi.
2. (entomol.) care caută plante spinoase.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)
1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acerbe, lat. acerbus)
1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. acrobate, gr. akrobatos)
1. gimnast în acrobaţie.
2. artist de circ, funambul care execută trucuri de agilitate în fața unui public.
3. (fig.) om lipsit de consecvenţă; cel care caută să epateze.