Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cave, lat. cavus)
1. (despre obiecte) care are o cavitate.
2. venă ~ă = fiecare dintre cele două vene principale care aduc sângele la inimă.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. cavalcader)
1. a face o plimbare călare în grup.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cavalcade)
1. plimbare călare făcută în grup.
2. grup de călăreţi în goană, la plimbare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. cavalcavia)
1. pod (peste o stradă); pasarelă.
Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetăţenii bogaţi.
2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios.
3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decoraţii.
4. ~ de industrie = îmbogăţit în urma speculaţiilor; şarlatan, escroc.
5. om generos, nobil, plin de abnegaţie; om cu purtări alese.
6. bărbat care însoţeşte o femeie în societate.
7. bărbat necăsătorit; holtei, burlac.
8. ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoţeşte pe miri la cununie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. cavalleresco)
1. care se referă la cavalerism sau la epoca cavalerismului.
2. care prezintă calități de cavaler; care este vrednic de cavaler; care este caracteristic cavalerilor.
3. (prin ext.) care vădește un caracter sincer, deschis; franc, leal.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr., lat. abdomen)
1. (anat.) cavitatea viscerală care formează partea inferioară a trunchiului uman; cavitate a corpului vertebratelor, între torace şi bazin.
2. (zool.) ultimul segment al corpului la insecte; partea posterioară a corpului unor nevertebrate (artropode).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abdominal)
1. care se referă la abdomen, care aparține abdomenului; ventral.
2. cavitate ~ă = cavitate cuprinsă între pereții abdomenului; cavitatea abdomenului.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abdominoscope)
1. instrument în abdominoscopie pentru examinarea cavității și a organelor abdominale; peritoneoscop.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. acétabule, lat. acetabulum)
1. (anat.) cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului; cotil.
2. excavație a unei cochilii în care stă fixat animalul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acetabuloplasty)
1. refacere chirurgicală a cavităţii articulare a osului iliac.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accolade)
1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr-o îmbrăţişare şi o lovire uşoară cu latul spadei.
3. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecuaţii, portative muzicale etc.
4. formă de boltă ca o paranteză culcată.