Dictionar

Rezultate secundare (Cină):

Aeromedicină

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. aeromedicine, germ. Aeromedizin)

1. ramură a medicinei care se ocupă cu studiul influenţei zborului asupra organismului.


Aureomicină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. auréomycine)

1. substanţă cristalină, galbenă-aurie, folosită ca antibiotic; biomicină.


Autovaccina

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. autovacciner)

1. tr. a se vaccina cu un autovaccin.

2. refl. a se vaccina personal, fără intervenţie externă.


Biomedicină

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. biomedicine)

1. domeniu interdisciplinar bazat pe transferul de principii între biologie şi medicină.


Biomicină

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. biomycine)

1. substanță cristalină, galbenă-aurie, folosită ca antibiotic pentru a trata diferite tipuri de infecții; aureomicină.


Brucină

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. brucine)

1. alcaloid foarte toxic din nuca vomică, utilizat în medicină şi farmacie.


Abarticular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abarticulaire, cf. lat. ab „de la” + articularius „articular”)

1. (med.) situat în vecinătatea unei articulații, dar nelegat de aceasta.


Ablaut

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Ablaut)

1. (lingvistică) modificare vocalică într-o rădăcină sau tulpină; alternanță vocalică; apofonie.


Abreviator

Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. abréviateur, lat. abbreviator)

1. cel care abreviază scrierile unui autor.

2. autor al versiunii scurte a unei lucrări literare.

3. funcționar al cancelariei papale însărcinat cu redactarea minutelor.


Acusmie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acousmie)

1. halucinaţie auditivă care împiedică perceperea sunetelor.


Aderenţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adhérence, lat. adhaerentia)

1. legătură, lipire.

2. bridă.

3. (fiz.) forţă care menţine alăturate două corpuri în contact.

4. (constr.) fenomen de legătură între beton şi oţel.

5. (metal.) fenomen de prindere pe suprafaţa pieselor turnate a unor cruste, care provoacă defecte.

6. aderare, solidarizare conştientă.

7. (bot.) concreştere intimă şi secundară, necongenitală, a organelor similare învecinate, obişnuit separate (frunze, petale, antere).


Adiacent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. adiacens, it. adiacente)

1. alăturat, aşezat alături, învecinat, continuu.

2. (mat.) unghiuri ~e = unghiuri care au acelaşi vârf şi o latură comună.