cinic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cynique, lat. cynicus, gr. kynikos, de câine)

1. adj. care denotă sfidare; sarcastic, sfidător, insolent, neruşinat.
2. şcoală ~ă = şcoală filozofică greacă din antichitate care s-a preocupat îndeosebi de problemele eticii, propovăduind autonomia morală a individului, simplitatea, întoarcerea la natură.
3. s. m. filozof aparţinând acestei şcoli.
4. adj., s. m. f. (cel) care exprimă deschis şi fără jenă atitudini şi gânduri condamnabile; (om) neruşinat, fără scrupule.

succinic

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. succinique)

1. acid ~ = acid descoperit în chihlimbar; se întâlneşte şi în unele plante, rădăcini verzi etc.

autarhie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autarchie)

1. politică de izolare a unui stat care îşi satisface nevoile economice prin propriile-i puteri.
2. regim economic în care un stat nu desfășoară sau desfășoară puține schimburi comerciale cu lumea exterioară, fie prin politică deliberată, fie forțat de circumstanțe (război, embargo etc.); economie închisă.
3. starea unei colectivități autosuficiente pentru producția și consumul de bunuri.
4. (în şcoala cinicilor) independenţa indivizilor de toate convenţiile sociale, considerate ca străine naturii.
5. (var.) autarchie.

cinism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cynisme, lat. cynismus)

1. doctrina filozofilor cinici (II).
2. însuşirea de a fi cinic; atitudine, faptă de om cinic.

diabolic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. diabolique, lat. diabolicus)

1. drăcesc, de (la) diavol; demonic.
2. funest, primejdios.
3. rău, crud; cinic; perfid.

diatribă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. diatribe, lat. diatriba)

1. (ant.) gen literar promovat de filozofii cinici, care îşi popularizau învăţăturile moral-filozofice dialogând cu un adversar imaginar, într-un stil familiar, presărat cu anecdote, aforisme, jocuri de cuvinte.
2. disertaţie critică. (p. ext.) scriere, cuvântare vehementă; pamflet.

ereziarh

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. hérésiarque, lat. haeresiarcha)

1. autor și propagandist al unei erezii; conducător al unei secte eretice.
2. (înv.) fondator al școlii cinice din Grecia antică.
3. (var.) eresiarch, eresiarh, (înv.) ereziarc.

impudenţă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. impudence, lat. impudentia)

1. obrăznicie neîngrădită sau cinică care șochează, indignează; impudoare; aplomb, cinism.
2. (prin ext.) act impudent; acțiune nerușinată sau cuvânt obraznic.