Dictionar

Rezultate secundare (Coerent):

Coerent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cohérent, lat. cohaerens)

1. care prezintă coerență.

2. constituit din părţi care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv.

3. care menține o logică, armonie a gândirii.

4. (fiz.) (despre unde) care are aceeaşi lungime de undă şi diferenţă de fază constantă în timp.

5. (antonime) antilogic, incoerent.


Coerenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cohérence, lat. cohaerentia)

1. însuşirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri.

2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicţii între nici o pereche de propoziţii care pot fi deduse din el; consistenţă (2).

3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2).


Apragmatism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apragmatisme)

1. incapacitate de a acţiona coerent, de a coordona ansamblul acţiunilor parţiale care concură la realizarea unui scop util.


Axiomatic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. axiomatique)

1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.

2. metodă = metodă ştiinţifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziţii (teoreme).

3. s. f. disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii şi a utilizării corecte a deducţiei în ştiinţe; timologie.


Coerent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cohérent, lat. cohaerens)

1. care prezintă coerență.

2. constituit din părţi care sunt strâns, logic legate între ele; închegat, unitar; coeziv.

3. care menține o logică, armonie a gândirii.

4. (fiz.) (despre unde) care are aceeaşi lungime de undă şi diferenţă de fază constantă în timp.

5. (antonime) antilogic, incoerent.


Coerenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cohérence, lat. cohaerentia)

1. însuşirea de a fi coerent; legătură strânsă, logică între mai multe elemente, idei, lucruri.

2. (mat.) proprietate a unui sistem de axiome de a nu admite contradicţii între nici o pereche de propoziţii care pot fi deduse din el; consistenţă (2).

3. (fiz.) proprietate a undelor de a fi coerente (2).


Coeziv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. cohésif)

1. care asigură coeziunea, unitatea a ceva; care leagă, uneşte.

2. constituit din părți care sunt strâns, logic legate între ele; coerent.


Consistenţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. consistance, it. consistenza)

1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate.

2. rezistenţă opusă de un corp la deformare, la sfărâmare.

3. (fig.) soliditate, tărie; fermitate.

4. (mat.) coerenţă (2).

5. (log.) însuşire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu.